Egipt sau „Arcana imperii”


În anii 68-69 d. Hr. Imperiul roman a fost bântuit de un teribil război civil. Alungarea lui Nero a dus la urcarea pe tron a nu mai puţin de patru împăraţi, într-un timp foarte scurt (Galba, Otho, Vitellius şi, în final, Vespasian). Cunoscutul istoric roman, Tacitus, vorbind în lucrarea „Istorii” despre acest conflict, constată că mulţi generali au priceput atunci „secretul puterii” sau „tainele imperiului” (arcana imperii). Altfel spus, s-a înţeles că prin armată se poate accede în fruntea imperiului, chiar dacă aspirantul la puterea supremă se află departe de Roma şi nu este legat prin sânge sau adopţie de familia imperială. Imperiul roman, în perioada principatului (27 î. Hr – 284 d. Hr.) a fost, eminamente, o dictatură militară. Grăitoarele exemple ale liderilor militari din Roma antică au fost şi sunt folosite pe scară largă de militari. Până şi marele Napoleon Bonaparte a ajuns, la 9 noiembrie 1799, la cârma Franţei printr-o clasică lovitură de stat militară. Cel mai recent exemplu de acest fel ne-a fost servit de armata egipteană care, ne place sau nu, a dat o lovitură de stat.

În anul 1952 o lovitură de stat a dus la detronarea regelui Farouk I (1936-1952) şi la dizolvarea parlamentului. Desigur, s-a vorbit despre revoluţia din 1952, nu despre lovitura de stat. Vedeţi vreo asemănare cu situaţia din anul 2013? În anul 1953, Egiptul a devenit republică. De fapt, o clasică dictatură militară. Din 1953 până-n 2011, armata a deţinut frâiele puterii în Egipt. La conducere s-au succedat Gamal Abdel Nasser (1954-1970), Anwar Sadat (1970-1981) şi Hosni Mubarak (1981-2011). Crede cineva că după şase decenii în care armata a fost factorul central de pe scena politică egipteană se va mulţumi cu un rol secund într-o democraţie care manifestă de la bun început grave sincope? Sincer, mă îndoiesc. Retragerea forţată a lui Hosni Mubarak a dus la începerea experimentului democratic. În iunie 2012, candidatul Frăţiei Musulmane, a fost ales preşedinte al Egiptului. Deci, un preşedinte democratic ales. Deşi provine din rândul Frăţiei Musulmane, Morsi s-a dovedit un islamist moderat, iar Constituţia realizată în timpul mandatului său este de asemenea moderată, nu transformă Egiptul într-un stat dominat de clerici ca în Iran. Însă, asta nu înseamnă că evoluţiile ulterioare nu ar fi putut duce la repetarea scenariului iranian din 1979. Dar, referindu-ne strict la fapte şi ignorând speculaţiile, nu putem spune că regimul lui Morsi era de sorginte radicală. Morsi s-a apropiat de SUA şi a criticat virulent acţiunile lui Bashar al-Assad.

Evident, societatea egipteană s-a divizat în ultimul an între susţinătorii şi oponenţii lui Morsi. Riscurile izbucnirii unui război civil au crescut foarte mult. Gravele probleme economice au acutizat opoziţia faţă de noul preşedinte. Armata a simţit momentul prielnic pentru a se debarasa de Morsi şi Frăţia Musulmană. La nivel comunicaţional armata a lăsat impresia că de fapt vine în sprijinul poporului şi că este cu adevărat braţul armat al naţiunii. Militarii ştiau foarte bine că imensul val de nemulţumire faţă de preşedinte le favorizează planurile şi că protestatarii vor privi cu simpatie lovitura de stat. Aşadar, au lansat un ultimatum pretinzând că dau o şansă unui dialog demult blocat. După care, aşa cum oricine putea prevesti, Morsi a fost demis de forţele armate. Generalii s-au grăbit să declare că este vorba despre o revoluţie, nu despre ceea ce este evident, o lovitură de stat. Puterea a fost încredinţată şefului Curţii Constituţionale, urmând să se desfăşoare alegeri anticipate. Acest ultim fapt, a mai permis o manipulare, fiindcă militarii au arătat lumii şi protestatarilor că nu vor puterea pentru ei şi că au scos ţara din impas. Deci, o manipulare excelent orchestrată.

Indiferent care sunt scopurile unei lovituri de stat, aceasta rămâne o acţiune ilegitimă, ilegală şi profund antidemocratică. Aparent, armata a detensionat climatul social din Egipt. În realitate, fragila democraţie egipteană a primit o dură lovitură din care s-ar putea să nu-şi mai revină. Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Se organizează alegeri anticipate, iar acestea sunt câştigate tot de Frăţia Musulmană, care nu este chiar atât de impopulară pe cât lasă media occidentală să se înţeleagă. Ce va face armata atunci? Va da lovituri de stat până va câştiga cine trebuie? Dar, să presupunem că alegerile vor fi câştigate de către opoziţie, iar în fruntea statului se va găsi Mohamed El Baradei, fostul director al AIEA (1997-2009) care, printre altele, are „meritul” de a fi un filoamerican convins. Susţinătorii lui Morsi vor pune o presiune similară asupra noului preşedinte. Doar nu crede cineva că gravele probleme economice se vor rezolva peste noapte. Pentru a calma spiritele armata se va simţi datoare să dea o nouă lovitură de stat? Poate acesta este şi scopul, să demonstreze poporului că doar armata poate conduce aşa cum trebuie, iar între timp politicienii sunt lăsaţi să se compromită. Să fie un prim pas dintr-un plan de recredibilizare a armatei? Într-un stat de drept un preşedinte democratic ales este demis conform Constituţiei sau societatea civilă îl forţează să demisioneze prin proteste şi tenacitate, dar nu prin violenţă. Armata trebuia să intervină pentru a nu escalada violenţele şi pentru a încuraja un dialog. Ultimatumul nu este un instrument democratic.

În spirit de glumă, putem spune că Victor Ponta nu a înţeles defel care este „arcana imperii”. Dacă ar fi înţeles ar fi trebuit să ordone anul trecut ministrului apărării să-l scoată pe Băsescu între baionete de la Cotroceni.

DISCUTAŢI ACEST ARTICOL PE FACEBOOK

Autor: Gheţău Gh. Florin

Pagini similare

Eu nu cred nici in Iohannis

2014-11-17
Postat de Ghetau Gh. Florin , Citeste, Comenteaza

Sunt unul dintre cei care au votat cu Iohannis. Cu toate acestea, eu nu cred nici în Iohannis. Ca milioane de români care au votat ca mine, am ales din nou ceea ce am considerat a fi răul mai mic. Dar, totuşi, rău! Domnul Iohannis a avut şansa ...

Coteria care se pretinde ţară

2014-10-17
Postat de Ghetau Gh. Florin , Citeste, Comenteaza

Paisprezece stafii bântuie o casă părăsită. Cică am fi în campanie electorală, dar n-am aflat nimic care să mă intereseze. Nu avem ce alege şi nici nu ştiu dacă suntem capabili să alegem. Dăm vina pentru tot răul ce ni se întâmplă ...

Comenteaza acest articol

Nume
Email
Comentariu
Introduceti codul de mai sus
* Acest comentariu va fi revizuit

Ultimele comentarii


Nu sunt comentarii. Fii primul care posteaza unul!

Vezi toate comentariile

Mergi sus