Interviu în exclusivitate cu V. Mândrăşescu


Având în vedere faptul că scena politică internaţională este bulversată de câteva luni de situaţia din Ucraina şi că Federaţia Rusă este un actor important în cadrul acestor evenimente, am considerat oportun să solicităm un punct de vedere rusesc. Domnul Valentin Mândrăşescu, editorialist la postul de radio Vocea Rusiei, a avut bunăvoinţa de a oferi blogului Magazin Diplomatic un interviu. În cuprinsul acestuia nu au fost abordate doar chestiuni ce ţin de actualitatea crizei ucrainene, ci şi aspecte legate de abrupta relaţie ruso-română, precum şi alte aspecte de stringentă actualitate şi importanţă. Publicul românesc este prea puţin familiarizat cu viziunea rusă asupra ţării noastre, de aceea considerăm salutară disponibilitatea domnului Mândrăşescu de a ne răspunde la întrebări. Menţionăm că opiniile şi ideile din cuprinsul acestui interviu reprezintă punctul de vedere al domnului Mândrăşescu și nu reprezintă opiniile oficiale ale vreunei instituții. Blogul Magazin Diplomatic se rezumă să le prezinte publicului românesc, în virtutea sacrului principiu audiatur et altera pars.


Întrebare: În timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu relaţiile ruso-române au fost presărate de asperităţi şi acuzaţii reciproce. Cum aţi caracteriza actualele legături ruso-române?

Răspuns: Vă prezint o viziune strict personală. Relațiile sunt „complicate” spre „foarte complicate”, cu potențial de înrăutățire, dar și cu potențial de îmbunătățire.

Î.: Vina răcirii unor relaţii diplomatice bilaterale nu aparţine în exclusivitate unui stat. Îşi reproşează Rusia ceva în raporturile din ultimii ani cu România?

R.: Cred că există câteva opinii referitoare la acest subiect, care sunt destul de răspândite în Rusia. O eroare a fost acordarea unei atenții insuficiente relației cu România în deceniul trecut. O altă eroare, eroare foarte gravă, a fost tratarea României în contextul strategiei generale de căutare a unor parteneri raționali în Europa de Vest și de Est. Deși această strategie a funcționat în cazul Germaniei, Ungariei, Bulgariei, Austriei sau Finlandei, ea a fost absolut inaplicabilă în cazul României. Cred că decidenților ruși le-a luat foarte mult timp să înțeleagă un fapt evident pentru oricine care a trăit suficient de mult în România: clasa politică din România este absolut incapabilă de acțiuni în favoarea interesului național.

Să luăm exemplul cel mai grăitor. României i-a fost oferită posibilitatea de a participa la construcția South Stream. Ce semnificație avea această ofertă? Participarea României la proiect ar fi generat venituri substanțiale din taxe de tranzit, venituri care s-ar fi cifrat la miliarde de euro pe parcursul mai multor decenii. Mult mai important este aspectul politic al acestei oferte: României ar fi avut un levier extraordinar în toate interacțiunile ulterioare cu Federația Rusă, fiind statul de care depinde tranzitul gazului spre Europa centrală și de sud. Moscova a făcut o ofertă imbatabilă din punct de vedere rațional: foarte mulți bani și obținerea unui levier geopolitic în schimbul implementării rapide a proiectului South Stream. Politicienii români s-au luat la întrecere, fiecare încercând să ajungă mai repede la ambasada SUA pentru a le povesti americanilor cât de hotărâți au fost când au refuzat oferta subversivă. Trăim într-o lume cinică și am fi înțeles dacă politicienii români ar fi obținut ceva palpabil, pentru ei și pentru țară, în schimbul refuzului de a participa la South Stream. Din câte se vede, nu au primit nimic. Poate ambasadorul le-a zis că sunt ”good boys”, dar asta-i tot ce-au obținut și nici nu au încercat să obțină mai mult. Care-i sensul discuției cu astfel de oameni?

Î.: Legăturile ruso-române sunt seculare şi au cunoscut momente pozitive, dar şi negative. Oricum, istoria României din ultimele trei secole a fost modelată în mare măsură de raporturile cu Rusia. Am fost aliaţi în războiul de independenţă (1877-1878), în primul război mondial (1916-1917), dar şi în partea finală a celei de-a doua conflagraţii mondiale (1944-1945). Cum vedeţi evoluţia relaţiilor ruso-române în secolul XXI?

R.: Eu cred că alegerile din 2014 vor fi un important punct de bifurcație. Al doilea punct de bifurcație va fi în 2015, când România va trebui să aleagă modul în care va încerca să treacă prin cel de-al doilea val al crizei economice globale. Dacă România nu reușește să evite impunerea unui model cvasi-totalitar de tipul celui neoconservator-american, nu văd vreo îmbunătățire a relațiilor. Dacă România reușește să evite acest scenariu, lucrurile se pot îmbunătăți rapid și radical. Pe de altă parte, există și scenariul transformării UE în SUE, în care România va dispărea în totalitate din lista subiecților relațiilor internaționale, devenind iremediabil un obiect lipsit de voință proprie. Nici acum nu prea are independență, dar în cadrul SUE, chiar nu se va putea discuta despre vreun potențial al existenței unor relații bilaterale.

Î.: În mentalul colectiv din România, viziunea faţă de Rusia este puternic tributară trecutului. Ruşii sunt văzuţi prin prisma experienţelor trecutului, care uneori au fost traumatizante pentru români. Cum credeţi că ar putea fi surmontate aceste blocaje mentale?

R.: Prin maturizare! Ungaria și Finlanda au avut interacțiuni cel puțin la fel de traumatizante cu Rusia, însă relațiile acestor țări cu Rusia sunt infinit mai bune. Acest lucru nu se datorează unei scleroze naționale sau unei memorii scurte. Din contra, aceste țări stau bine cu memoria și înțeleg că nicio țară nu are aliați constanți sau prietenii constante, ci doar interese constante. În condițiile în care anumite tranzacții cu Rusia sau o cooperare mai strânsă cu Rusia corespund interesului național al acestor țări, aceste tranzacții sunt făcute și aceste cooperări sunt demarate. Dacă analizați modul în care Rusia interacționează cu Europa, veți observa că Rusia nu caută admiratori sau prieteni. Caută parteneri de afaceri cu care se poate face ceva în comun, pentru beneficiul ambelor părți. Din această cauză Moscova se înțelege foarte bine cu comunitatea de afaceri din Europa și Asia, dar nu poate găsi un limbaj comun cu entități care nu au interese raționale sau nu pot acționa în interesul propriu.

Î.: Presa din România aduce mereu pe tapet două chestiuni arzătoare când vine vorba de relaţiile cu Rusia, Basarabia şi tezaurul. Consideraţi că aceste două chestiuni sunt de netrecut? Pot ele împiedica relansarea relaţiilor româno-ruse?

R.: Referitor la Basarabia, chiar și Băsescu a recunoscut că ideea unirii nu are susținere populară mai mare de 20%. Despre ce vorbim, atunci? Moscova este de vină pentru lipsa de popularitate a acestei idei? Moscova a impus la guvernare niște politicieni care vor cu orice preț să-și păstreze funcțiile de mari demnitari de stat și care nu vor să devină funcționari de nivel județean? Cam toți moldovenii care au vrut să vadă România sau să lucreze în Europa deja o fac și asta tot nu ajută la creșterea popularității ideilor unioniste. Până la urmă, dacă și președintele Băsescu a zis românilor să plece în Occident să lucreze, este firesc și logic ca moldovenii să nu fie excesiv de interesați de unirea cu o țară care-și gonește proprii cetățeni în străinătate. Ei pot pleca la strâns căpșuni și din Republica Moldova.

Dacă priviți la oscilațiile susținerii integrării Republicii Moldova în Uniunea Vamală și Uniunea Europeană, veți observa că acestea corelează cu sumele de bani pe care moldovenii le trimit acasă din Europa și din Rusia. În Rusia sunt 700 de mii de moldoveni care lucrează, care știu cum arată Rusia cu bunele și cu relele ei, mulți dintre ei având și experiența lucrului în Europa. Pe măsură ce fluxul de bani din Rusia depășește fluxul de bani din Europa, dorința de integrare în Uniunea Vamală depășește simpatia față de UE. Moldovenii știu că Europa este frumoasă, dar totodată înțeleg că în Europa ei nu sunt așteptați în calitate de egali (la fel ca și românii), ci în calitate de forță de muncă ieftină, care nu va avea plăcerea să savureze ”la vita bella”.

Revenind în registrul realpolitik, pot să adaug încă un aspect, citându-l într-un fel pe Dughin. Dacă România nu era în NATO, problema Basarabiei nu ar fi avut acea acuitate care există acum, de fapt, problema nici nu ar fi existat.

Referitor la tezaur. Să facem un experiment mintal. Rusia, dorind să îmbunătățească relațiile cu România, transmite tezaurul sau echivalentul în bani autorităților din România. Ce se întâmplă în ziua următoare? Băsescu va face o declarație prin care își va aroga toate meritele și va spune că Rusia s-a speriat de NATO, Deveselu și F-16 la mâna a treia, precizând că România nu va fi ”cumpărată” și oricum Putin este rău, Marea Neagră e lac rusesc etc. Mircea Geoană va spune că meritul îi aparține, deoarece o secretară a portarului a unui ex senator i-ar fi promis că ”rezolvă problema” încă din 2005, deoarece Geoană e un băiat frumos și deștept. Radu Tudor și restul deontologilor se vor întrece în analizarea acestor declarații, ridicând în slăvi politicienii care l-au ”speriat pe Putin” etc.

În ziua a doua, Isărescu scoate tot tezaurul din țară, la fel cum a făcut cu restul aurului României, depozitându-l în SUA pentru ”păstrare”.

Cândva, când România va încerca să obțină aurul înapoi, la fel ca și Germania de astăzi, va descoperi că acest lucru este imposibil. ”Jurnaliștii de investigație” imediat vor declara că Moscova este de vină, împreună cu ”agentul KGB Isărescu”.

Întrebare: de ce ar trebui Rusia să-și creeze o problemă nouă în locul unei probleme vechi?

Î.: Începând cu criza politică din anul 2012, postul de radio Vocea Rusiei la care lucraţi a fost invocat frecvent de jurnalişti şi politicieni români. Sincer, eu am auzit de existenţa acestui post de radio dintr-un discurs al preşedintelui Traian Băsescu. Cele mai multe aprecieri la adresa Vocii Rusiei sunt negative. Ce credeţi că generează această percepţie eminamente negativă, care nu vine din partea publicului larg, ci din partea „elitelor”?

R.: S-au obișnuit să aibă monopol asupra spațiului informațional. Cred că a fost și un aspect psihologic, ei fiind iritați la maxim de faptul că cineva își permite să vorbească direct cu populația țării, șuntându-i pe politicieni și diplomați. A fost o reacție pe care am așteptat-o, dar trebuie să recunosc că modul în care s-a produs această reacție a fost foarte amuzant.

Î.: Putem vorbi de o „demonizare” a Vocii Rusiei în spaţiul media românesc?

R.: Da, dar este o chestiune normală care face parte din tiparul clasic al bătăliilor informaționale și mediatice. Într-un fel, pentru oponenții VR este o situație no-win. Dacă demonizează Vocea Rusiei, îi creează o aură de ”fruct interzis” care atrage pe toți cei nesatisfăcuți de actuala situație din România și sunt foarte mulți. Dacă ne lasă în pace, Vocea Rusiei va deveni o sursă ”mainstream”, ridicându-și rapid și drastic puterea de penetrare a mesajului. VR poate acționa eficient în ambele registre.

Î.: De multe ori, Rusia este invocată ca sursă a anumitor proteste care se desfăşoară în România. De pildă, mulţi politicieni şi jurnalişti nu s-au sfiit să indice Rusia ca generatoare a atitudinii contra exploatării gazelor de şist. Este această conduită justificată?

R.: Nu, dar este binevenită. Cu cât mai mult este folosită propaganda de tipul ”toți cei nesatisfăcuți sunt de fapt KGB-iști” cu atât mai bună va fi imaginea Rusiei în mentalul colectiv, Rusia devenind (fără vreun efort notabil) un simbol al rezistenței față de injustețea sistemului neocolonial în care trăiește românul de rând. Propaganda occidentală, mai ales în varianta tâmpită de la București, reușește să transforme mișcări, care inițial nu au nici un fel de agendă geopolitică, în aliați circumstanțiali ai Rusiei. Nota bene: aliați cu încărcătură ideologică, nu mercenari! Un cadou mai frumos este imposibil de imaginat.

Î.: Care credeţi că este viitorul gazelor de şist în condiţiile în care Gazprom ia tot mai serios în considerare această opţiune?

R.: E un subiect prea larg pentru un răspuns scurt. Gazele de șist sunt și rămân un proiect eminamente politic, mai mult pe baza de propagandă decât pe baze economice. ”Revoluția de șist” nu poate fi reprodusă în Europa și acest lucru este deja evident pentru jucătorii din branșă care de trei ani tot căutau gaze de șist în Polonia (un presupus Eldorado al gazelor) și tot nu au reușit să producă o sondă viabilă din punct de vedere comercial. Același punct de vedere se regăsește și în rapoartele Deutsche Bank referitoare la acest subiect. Deși Obama a promis că va inunda Europa cu gaze de șist din SUA, CEO-ul companiei Chenerie, unica companie al cărei terminal de export de gaz natural lichefiat din SUA este în fază avansată, Charif Souki a declarat pentru Financial Times că așteptările în legătură că salvarea Europei de Gazprom prin export de gaz din SUA sunt ”non-sens”, precizând că ”este așa un non-sens încât nu înțeleg cum cineva ar putea crede în asta”. Cred că opinia lui Souki este mai avizată decât opinia lui Obama.

Î.: Care credeţi că este păcatul capital al clasei politice româneşti când vine vorba de raportarea la Rusia?

R.: Lipsa dorinței de a gândi pe termen lung. Nu mă refer doar la relația cu Rusia. Includ aici și China.

Î.: Scutul antirachetă de la Deveselu este un element care înveninează relaţiile dintre cele două ţări. În condiţiile în care Rusia dezvoltă propriile sisteme antirachetă, iar nu de puţine ori lideri militari ruşi au declarat că sistemul antirachetă american este ineficient în faţa rachetelor ruseşti de ultimă generaţie (Bulava, Topol-M, Iskander etc.) sunt criticile Kremlinului faţă de acest proiect întemeiate?

R.: Da, deoarece instalarea unor asemenea sisteme este un evident gest de ostilitate față de Rusia și forțează intensificarea cursei înarmărilor.

Dacă privim de la Moscova situația din România, deciziile celor de la București parcă ar fi scoase dintr-o piesă scrisă de Beckett. Care este minusul amplasării unui scut anti-rachetă pe teritoriul României? Lăsând la o parte chestiile ”minore”, de genul înrăutățirii relațiilor cu Rusia, există un minus colosal și evident: scutul nu protejează România, ci SUA. O spun și o recunosc chiar americanii. Asta înseamnă că România a acceptat să devină ținta primei lovituri nucleare rusești în cazul unul război atomic. Să fie clar: chiar dacă scutul (prin absurd) funcționează și va proteja SUA, pentru România acest lucru nu va conta deloc. În primele ore ale războiului nuclear România va fi transformată integral într-un pustiu radioactiv, deoarece va fi lovită în vederea distrugerii scutului. Acesta nu este un risc, aceasta este o certitudine în cazul unui război nuclear. Dacă restul jucătorilor geopolitici mai au vreo șansă de supraviețuire, România dispare sigur. Toată. Pe veci. Se impune întrebarea: ce au primit românii în schimbul privilegiului dubios de a muri în numele supraviețuirii americanilor? Bani? Investiții? Locuri de muncă? Călătorii fără vize în SUA pentru a vedea țara și oamenii pentru care s-ar putea să moară? Nimic. Ce ar trebui să creadă un observator extern despre această țară și această clasă politică?

Î.: Situaţia din Ucraina a făcut să se reaprindă temerile faţă de Rusia în România. Au aceste temeri vreun temei real?

R.: Nu. Pentru Rusia nu are sens să se războiască cu NATO pentru România, nu merită efortul. România nu merită să fie cucerită, deoarece poate fi cumpărată de la actualii proprietari. Bucureștiul nu mai are controlul propriilor resurse minerale, n-are capital propriu, nu are industrie proprie, nu are flotă, în curând pierde și terenurile agricole. Cine este tâmpitul care va duce tancurile la Ploiești dacă poate cumpăra acțiunile OMV?

Î.: Când vine vorba de Ucraina, la nivel oficial acţiunile Federaţiei Ruse sunt dictate de grija faţă de conaţionalii care trăiesc în republica ex-sovietică. În componenţa Ucrainei se găsesc şi teritorii care au aparţinut în trecut României. Este vorba despre Insula Şerpilor, Sudul şi Nordul Basarabiei, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Acolo trăiesc comunităţi româneşti consistente şi compacte. Credeţi că România ar trebui să imite conduita Rusiei şi să intervină decis în apărarea drepturilor etnicilor români din acele teritorii?

R.: Da. Dacă poate, însă se vede că nu prea poate și nici nu prea vrea.

Î.: În mass-media occidentală, alipirea peninsulei Crimeea a fost denumită „anexare”. Putem vorbi despre o „anexare” a acestui teritoriu?

R.: Este inversarea actului de transfer făcut de Hruşciov care a transferat Crimeea în componența republicii sovietice ucrainene.

Î.: Etnicii tătari din Crimeea au avut mult de suferit în perioada sovietică. În special, în timpul lui Stalin. Ce va face Federaţia Rusă pentru a adormi îngrijorările tătarilor din Crimeea? Vor fi drepturile acestei minorităţi respectate?

R.: Să precizăm un lucru: cei care vorbesc în Vest în numele comunității tătare din Crimeea sunt la fel de obiectivi ca și László Tökés care pretinde a vorbi în numele comunității maghiare din România. Există politicieni tătari care au format o mafie politică sponsorizată copios din Occident și integrată în structura politică a Ucrainei. Acum ei își pierd funcțiile, șpăgile, afacerile ilicite și încep să prezinte acest proces drept o persecuție pe criterii etnice, ceea ce nu este adevărat. În Rusia trăiesc mulți tătari, iar Tatarstanul este una dintre republicile cele mai bogate din Rusia. Moscova are tot interesul ca pacea și echitatea interetnică în Crimeea să fie perfecte. Pe lângă această dorință a Moscovei, comunitatea tătară din Crimeea dispune de doi protectori importanți: comunitatea tătară din Rusia, foarte numeroasă și destul de influentă și Turcia, cu care Moscova întreține relații pragmatice și reciproc avantajoase.

Î.: Ce rol a jucat extinderea NATO în declanşarea actualei crize din Ucraina?

R.: SUA au orchestrat și a sponsorizat această criză. Dovezile sunt arhisuficiente și arhicunoscute: discuția doamnei Nuland care stabilea componența guvernului de după puci, cele 5 miliarde de dolari ”investite” de SUA în ”democratizarea” Ucrainei, despre care a vorbit aceeași dna Nuland, milioane de dolari investite de USAID în presa ucraineană, vizitele lui Joe Biden și John Brennan la Kiev.

Î.: Diplomaţia rusă a acuzat vestul în repetate rânduri de amestec în treburile interne ale Ucrainei. Dar, în acelaşi timp, şi Rusia s-a implicat în afacerile interne ale Ucrainei. Este amestecul Rusiei „legitim” în comparaţie cu cel occidental?

R.: Nu i-am văzut pe Lavrov sau Jirinovski la Kiev. În schimb i-am văzut pe Victoria Nuland, John Brennan și o sumedenie de pioni americani din politica europeană, deci nu există termen de comparație. Dar vă răspund și la nivel de principiu: în mod normal, să înjunghii un om este ilegal și imoral, dar dacă îl înjunghii după ce a încercat să te împuște, acțiunea de a-l înjunghia este deja o autoapărare, legală și morală.

Î.: Rusia a declarat răspicat că Ianukovici este preşedintele legitim al Ucrainei, fiindcă a fost ales de către popor. Totodată, mulţi dintre membri noii puteri de la Kiev provin din rândurile Radei. Şi aceştia au fost aleşi tot de către popor. De ce este Ianukovici mai legitim decât ei? Ori, de ce Ianukovici este legitim, iar ceilalţi nu?

R.: Deoarece Ianukovici nu a încălcat Constituția, iar membrii Radei o fac zilnic. Vă dau un singur exemplu: în constituția Ucrainei lipsește conceptul de ”președinte interimar”. Nu există această sintagmă, nu mai vorbesc de procedura de numire sau alte chestiuni. Însă, Rada nu numai că a numit un ”președinte interimar” în persoana lui Turcinov, dar și cere autorităților locale să i se supună.

Î.: Prezent la Bucureşti pentru summit-ul NATO din 2008, Preşedintele Vladimir Putin ar fi declarat că în cazul unei extinderi a Alianţei nord-atlantice care să includă Ucraina „acest stat are toate şansele sa nu mai existe în graniţele actuale”. Credeţi că există o corelaţie directă între ceea ce s-a spus în 2008 şi ceea ce se întâmplă în 2014?

R.: Ucraina în forma actuală este un stat artificial, încropit în baza unei politici neinspirate, ca să nu zic criminale, a lui Lenin. Inevitabil, orice criză politică în Ucraina avea potențialul de a rupe țara în două. Acest lucru era adevărat în 1991 și este adevărat în 2014.

Î.: Despre alianţa ruso-chineză s-a spus că nu este profundă, ci superficială, conjuncturală şi minată de neînţelegeri istorice. În componenţa Rusiei se găsesc teritorii care în trecut au aparţinut Chinei, iar Mongolia şi-a obţinut independenţa cu sprijinul direct al URSS. Totodată, se afirmă că Republica Populară Chineză exploatează tehnologic Rusia. A se vedea în acest sens problema cumpărării de către China a unui lot de avioane Su-35. Cât de profundă este alianţa ruso-chineză şi ce viitor are ea?

R.: Cele mai bune alianțe se fac pe baza convergenței de interese, iar în cazul Rusiei și Chinei convergența este evidentă, fiind recunoscută de ambele părți. Vestul a dorit și dorește în continuare să folosească Rusia în calitate de ”berbec” cu care să spargă China, mergând pe ideea clasică americano-britanică de a duce un război cu mâinile altora. Nu le-a reușit acest scenariu, dar insistă în continuare. ”Chinezii vor cuceri Siberia” este un slogan al propagandei occidentale care se sparge imediat când se ia în calcul faptul că Rusia și China sunt puteri nucleare, iar puterile nucleare nu sunt predispuse la conflicte teritoriale. Rusia și China și-au rezolvat la nivel oficial toate disputele teritoriale, iar presa de partid din China explică populației un concept corect: este mult mai avantajos să lucrăm împreună cu Rusia decât să-i permitem să fie o parte a ”lanțului” cu care Vestul încearcă să ştranguleze China.

Relațiile dintre țări, la fel ca și relațiile dintre oameni, nu pot fi lipsite de probleme punctuale, însă atunci când există o convergență a intereselor strategice și nu doar a celor circumstanțiale, vectorul relațiilor va fi pozitiv.

În scurt timp veți vedea o serie de acorduri și contracte ruso-chineze care vor îngrozi comunitatea analitică occidentală. Prin acțiunile sale, inclusiv în Ucraina, Washingtonul practic a împins ursul în brațele dragonului. În același timp, declarațiile recente, prin care Obama a sprijinit la modul cel mai serios Japonia și alte țări în disputele teritoriale cu China, au fost un cadou regal pentru diplomația rusă în ajunul vizitei lui Putin la Beijing.

Î.: Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci au fost boicotate de către anumiţi lideri occidentali. Având în vedere faptul că în 1980 Jocurile Olimpice de Vară de la Moscova au fost boicotate de occident, iar în răspuns în 1984 s-a ajuns la boicotarea Jocurilor de Vară de la Los Angeles, Soci poate fi semnalul că lumea cunoaşte un al doilea Război Rece?

R.: Războiul Rece nu s-a terminat. Specialiștii britanici au o zicală: ”numai când vom muri cu toții se va termina Marele Joc”, referindu-se la eterna luptă dintre popoare. Constatare tristă, dar adevărată.

Î.: În 1984 România a sfidat interdicţia URSS şi a participat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În 2014, prim-ministrul Victor Ponta s-a aflat la Soci deşi mai mulţi lideri occidentali au refuzat să fie prezenţi. Se pot găsi echivalenţe între sfidarea lui Nicolae Ceauşescu şi gestul lui Victor Ponta?

R.: Încă nu a venit timpul unui răspuns la această întrebare. Vom vedea în decembrie 2014.

A consemnat pentru Magazin Diplomatic, Gheţău Gh. Florin.

DISCUTAŢI ACEST INTERVIU PE FACEBOOK

Comenteaza acest articol

Nume
Email
Comentariu
Introduceti codul de mai sus
* Acest comentariu va fi revizuit

Ultimele comentarii

Bau (2014-10-08)

Dar acest Putinărescu, Stalinărescu, Mândrășescu nu are față? Cine este de fapt aceată goarnă a lui Putin?

vasile (2014-08-01)

Am inteles ,toate marile puteri ne vor numai binele,ne-au jefuit toti pe capete.Vreti relatii de buna vecinatate cu vecinii, nu intrati in cutea lor si le furati din cotet closcacu puiide aur.

costea (2014-07-13)

Cât de simplă pare a fi luciditatea şi cât de dificil le este unora să ajungă la ea? Iar când aceştia sunt oamenii din politică, rezultatul este cel pe care îl vedem. Ceea ce este cert este că lamentările cu "ce-ar fi fost dacă..." nu se contabilizează la profit...

Sorin (2014-05-10)

Interesant interviu! Idei antiromanesti cu nemiluita, dar interesante.

Marian Deaconu (2014-05-07)

Excelent interviu! Felicitari sincere, Florin!Si interlocutorului, V. Mandrasescu care a explicat clar si sincer.

Vezi toate comentariile

Mergi sus