Ţinutul Secuiesc nu este o problemă maghiară


Între specialişti există o vie dispută privind originea secuilor. Însă este foarte clar că ei nu sunt maghiari. Se pare că ei sunt o populaţie de origine turcică, venită odată cu maghiarii din Asia, la sfârşitul secolului al IX-lea. După toate indiciile, ei au fost maghiarizaţi. Cei care se declară secui se consideră diferiţi de maghiari. Deci, problema Ţinutului Secuiesc nu are legătură cu Ungaria. Din moment ce în România avem etnici unguri şi etnici secui nu înţeleg de ce se agită autorităţile de la Budapesta pe chestiunea Ţinutului Secuiesc? Fiindcă secuii, după propriile declaraţii, nu sunt maghiari. Aşadar, problema drapelului secuiesc nu are nicio legătură cu Ungaria, ceea ce face şi mai intolerabilă atitudinea ambasadorului acestei ţări şi, implicit, a MAE de la Budapesta.

Este foarte ciudat faptul că autorităţile române nu au remarcat această ciudăţenie. Ungaria intervine în treburile interne ale României pentru apărarea unei etnii, care se consideră diferită de minoritatea maghiară. În altă ordine de idei, mi se pare că atitudinea tovarăşului Băsescu vizavi de conflictul diplomatic româno-maghiar, este cel puţin suspectă. Domnul preşedinte a declarat în repetate rânduri că politica externă este apanajul preşedintelui şi şi-a susţinut punctul de vedere cu numeroase citate din Constituţie. Dar, atunci când apare o problemă importantă pentru stabilitatea şi integritatea ţării noastre, domnia sa bagă capul în pământ ca un struţ. Îmi permit să citez şi eu două articole din mult invocata Constituţie: Art. 80 Alin. 1 „Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.” şi Art. 91 Alin. 3 „Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.” Deci, cui îi revine de fapt sarcina de a-l pune la punct pe turbulentul ambasador?

Criza politică din vara anului trecut a dovedit fără echivoc o problemă care devenise de mult evidentă pentru cunoscătorii politicii externe. Suveranitatea României este puternic ştirbită de Washington, Bruxelles, Berlin şi chiar Budapesta. Însă, să fim sinceri, principala vină pentru această deplorabilă stare de fapt aparţine celor care au condus România în perioada postdecembristă. Apărarea interesului naţional nu s-a numărat printre priorităţile neofanarioţilor. Îmi este teamă de o posibilă mediere internaţională pe tema Ţinutului Secuiesc, dacă tensiunile diplomatice se vor accentua. Din moment ce democraţiile occidentale s-au putut şterge la fund cu voturile a peste şapte milioane de români, cine îi va împiedica să creeze Ţinutul Autonom Secuiesc? Situaţia României este extrem de gravă şi se poate profila „un al treilea Dictat de la Viena”, realizat de democraţii de la Bruxelles. În plus, România, graţie preşedintelui jucător, este izolată pe plan extern. Relaţiile cu Franţa, Rusia sau China sunt cel puţin distante. Atitudinea Moscovei faţă de problema provinciei Kosovo este corectă. Acesta este un posibil punct de legătură între România şi Rusia. Avem nevoie ca de aer de relaţii strânse cu statele mai sus menţionate pentru a ne păstra integritatea teritorială.

DISCUTAŢI ACEST ARTICOL PE FACEBOOK

Autor: Gheţău Gh. Florin

Pagini similare

Războiul ruso-ucrainean este inevitabil

2014-08-16
Postat de Ghetau Gh. Florin , Citeste, Comenteaza

Lipsa de apetenţă pentru dialog, ce se manifestă pe magistrala Moscova-Kiev, conduce la o singură concluzie: războiul ruso-ucrainean este inevitabil. Din moment ce a iscat un război civil este clar că, pentru Putin, Ucraina are o importanţă ...

Putin şi mâna destinului

2014-08-10
Postat de Ghetau Gh. Florin , Citeste, Comenteaza

Privind la atitudinea lui V. Putin faţă de căderea URSS, „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”, mă cuprinde un sentiment de dezgust faţă de politică şi politicieni. Această rasă nu este în stare să clameze un adevăr ...

Comenteaza acest articol

Nume
Email
Comentariu
Introduceti codul de mai sus
* Acest comentariu va fi revizuit

Ultimele comentarii


Nu sunt comentarii. Fii primul care posteaza unul!

Vezi toate comentariile

Mergi sus